Tabăra de Imagistică MEDICALĂ

Data: 16-21 august 2021

Te-ai întrebat vreodată cum se vede medicina în nuanțe de gri? Ai privit vreodată o ecografie, o radiografie sau un CT neștiind cum să interpretezi ce vezi? Fie că îți dorești sau nu să urmezi în viitor această specialitate, este esențial să cunoști modul de interpretare corectă a unor imagini de radiografie, ecografie, CT și RMN; așadar, Centrul de Simulare Medicală LifeSIM îți vine în ajutor și are onoarea de a îți prezenta în această vară Tabăra de Imagistică Medicală. 

📃 În ce constă? 

Pe parcursul acestei săptămâni veți avea oportunitatea de a îmbina noțiunile practice cu cele teoretice, dar și cu activitățile sociale, într-o atmosferă colegială și relaxantă. Numărul mic de cursanți permite ca fiecare participant să aibă ocazia să aprofundeze noțiunile și să adreseze lectorului orice întrebare, dar și să interacționeze cu oameni ce împărtășesc pasiuni comune.

 

📚 Programă :

                                                                                                                                                    📡 Noțiuni introductive de imagistică medicală 

Pentru început dorim să vă introducem în această ramură printr-o prezentare generală a specialității. În cadrul acestui workshop veți învăța mai multe despre aparatura utilizată, principiile fizice pe baza cărora funcționează, dar și modurile de utilizare.

 

🖥️ Corelații anatomo-imagistice de bază 

Workshop-ul are ca scop consolidarea cunoștințelor de anatomie, esențiale în orice domeniu, fie el medical sau chirurgical. Pentru a facilita însușirea acestor informații, participanții vor avea șansa de a utiliza un simulator avansat de anatomie și imagistică medicală pentru a analiza secțiuni din diverse organe.

 

🚑 Ecografie abdominală și Ecografie FAST 

Workshop-ul acesta 100% hands-on își dorește instruirea studenților în vederea dobândirii noțiunilor de bază în ecografie. Se vor efectua ecografii pe un voluntar cu scopul de a ne obişnui cu manipularea sondei şi de a deprinde ferestrele standard, dar și a celor utilizate în ecografia FAST (Focused assesment with sonography for trauma), explorare de screening la pacienții cu traumatisme pentru depistarea revărsatelor lichidiene.

Astfel, workshop-ul nostru își propune, prin utilizarea unui simulator avansat de ecografie abdominală, atingerea următoarelor aspecte:

▪ prezentarea noțiunilor de bază în ceea ce privește ecografia abdominală

▪ însușirea de către studenți a principalelor ferestre de vizualizare a viscerelor abdominale și a patologiilor asociate

▪ prezentarea ferestrelor de examinare FAST pentru traumatisme și realizarea acestei investigații pe un voluntar

 

 🧠 Noțiuni de bază și avansate: CT/RMN cap 

În cadrul acestui workshop, lectorii noștri vor prezenta elemente de anatomie cerebrală de bază, urmând apoi să introducă cele mai frecvente patologii care pot fi identificate pe imagini de CT și de RMN. Vor prezenta, de asemenea, cheia identificării rapide a unor diagnostice de urgență. Așadar, dacă te-ai întrebat vreodată care este diferența dintre o hemoragie subdurală și una epidurală sau cum arată tumorile cerebrale, acesta este workshop-ul la care trebuie să participi!  

                                                                                                                                                    🎞️ Noțiuni de bază și avansate: CT torace 

Workshop-ul va cuprinde noțiuni de bază de anatomie secțională pe imagini de CT, dar și noțiuni avansate de patologie toracică, pentru ca, mai apoi, să putem identifica împreună cele mai frecvente afecțiuni toracice diagnosticabile, inclusiv patologiile care intră în categoria urgențelor medicale: de la simple pneumonii infecțioase, până la trombembolii pulmonare sau diverse patologii tumorale mediastinale. 

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                          🎞️ Noțiuni de bază și avansate: CT/RMN abdomen, pelvis 

În cadrul acestui workshop, se va începe cu prezentarea noțiunilor de bază privind anatomia și imagistica segmentului, cu ajutorul imaginilor CT și RMN. După această parte, prezentarea se va centra pe cele mai frecvente afecțiuni benigne și maligne ale organelor analizate, axându-se pe patologia hepatică și reno-urinară, dar va include și elemente de urgență medicală, precum ruptura de splină, peritonita sau infarctul renal.

 

🕹️ Radiologie intervențională 

Unul dintre workshop-urile 100% practice din cadrul Taberei noastre de Imagistică Medicală introduce noțiuni de radiologie intervențională. Aici vom avea șansa să vizualizăm arborele circulator al diverselor viscere cu ajutorul simulatorului nostru avansat, învățând apoi diverse proceduri de embolizare sub ghidaj radiologic. Așadar, dacă vrei să afli cum se tratează minim-invaziv fibroamele uterine, patologia tumorală hepatică, dar și alte afecțiuni vasculare, te așteptăm la workshop-ul din cadrul taberei noastre!

 👩🏻‍⚕️🧑🏻‍⚕️  Cui se adresează? 

▪ Studenților din cadrul Facultății de Medicină, indiferent de anul de studiu (în limita locurilor disponibile) 

 

Preț: 850 lei

Perioada de înscriere: 2.07 – 25.07.2021

Coordonator: Iulia Alexandra Andrei

Asistenți coordonatori: Petrișor Cristiana, Diana Jalbă

Contact: iulia.andrei2012@gmail.com

Confirmarea participării la workshop se realizează după finalizarea perioadei de înscriere

Vă rugăm să aveți în vedere că numărul de participanți este limitat. Selectarea participanților se realizează în funcție de an și motivație. 

Ne rezervăm dreptul de a schimba data cursului din considerente tehnice sau din motive de ordine interioară. în cazul în care survin modificări, veți fi anuntați din timp.
Vă mulțumim!

Pentru A VĂ ÎNSCRIE LA acest workshop, vă rugăm completați formularul de mai jos: