ECHIPA NOASTRĂ de voluntari

Activitatea Centrului de Simulare Medicală LifeSIM este susținută de o echipă de voluntari bine pregătită ȘI ENTUZIASTĂ

LAURA ȘLINCU
Coordonator

LifeSIM a fost o provocare pe care am îmbrățișat-o cu interes și care mi-a adus multe oportunități și momente memorabile prin intermediul cărora am închegat frumoase prietenii. Astfel, LifeSIM mi-a întrecut așteptările și sunt sigură că la fel se va întampla și în cazul vostru!

TEODOR CRISTIAN BLIDARU
Coordonator

În cei 5 ani de activitate, Centrul de Simulare Medicală LifeSIM și oamenii minunați care îl aduc la viață au reprezentat pentru mine un echilibru perfect între voluntariat și educație medicală, dar și o punte foarte necesară între teorie și prctică. Hai și tu în echipa noastră, contribuie la viitorul educației medicale din România!

MATEI-ALEXANDRU COZMA
Coordonator

Chiar dacă nu am știut la ce să mă aștept atunci când am fost primit în echipa LifeSIM acum mai bine de 3 ani, acești oameni extraordinari au ajuns acum să reprezinte pentru mine o a doua familie, din care ma simt onorat să fac parte.

ALEXANDRU BĂICOIANU
Voluntar

Mă consider o fire muncitoare, implicată și ambițioasă, cu mare interes in sfera patologiei digestive și a imagisticii medicale.

ALINA IOANA PĂDURARU
Voluntar

Pornind de la premisa că un student bine pregătit va ajunge un medic de succes, am ales să contribui la dezvoltarea educației medicale, investind perseverența, pasiunea și implicarea într-o echipă dornică de a schimba ceva în bine și de a se dezvolta atât personal cât și profesional.

ANDREEA GEORGIANA AMZA
Voluntar

Sunt o persoană care pune multă pasiune în ceea ce face, iubește medicina, oamenii, disciplina și are o dorință puternică de a progresa. Prin urmare, voluntariatul LifeSIM (un mediu prielnic pentru dezvoltarea personală și profesională) mi-a venit mănușă.

ANDREI SLOBOZEANU
Voluntar

Sunt o persoana ambitioasa, curioasa, sportiva, careia ii plac provocarile. Pe langa sport, predatul este o alta pasiune. Pentru mine, LifeSIM a reprezentat oportunitatea perfecta sa imi exersez una dintre pasiuni si sa intalnesc oameni minunati.

CĂTĂLIN BABIȚĂ
Voluntar

LifeSim este rezultatul unei idei ambițioase, iar aici mi s-a demonstrat că profesionalismul nu este o acțiune, ci un obicei. Împreună realizăm workshop-uri care acoperă nevoile din dezvoltarea profesională a studenților și în același timp ne și distrăm. Hai și tu!

CODRIN FODOR
Voluntar

Sunt un tânar student la medicină, plin de speranță și încredere, a cărui principal țel este să contribuie la dezvoltarea și îmbunătățirea pregătirii viitorilor tineri medici ai sistemului medical.

COPUR MUSA KAZIM
Voluntar

Salut! Mă numesc Musa, sunt voluntar la LifeSim de aproximativ un an și pot spune deja că mi-am mai găsit încă o familie. Hai și tu, ne vedem la workshop-uri!

ELENA-CODRUȚA DOBRICĂ
Voluntar

LifeSIM este mai mult decât un proiect, este o investiție în tine și o EXPERIENȚĂ în adevăratul sens al cuvântului, de la ieșirea din zona de confort, câștigarea unor prieteni noi, până la depășirea propriei persoane și dobândirea de noi aptitudini.

EVELINA-IOANA STRUGARU
Voluntar

Voluntariatul-timp oferit din dragoste pentru oameni. Investind în curiozitatea mediciniştilor, misiunea mea e îndeplinită. Cu entuziasm şi perseverenţă, împreună învăţăm să fim mai buni.

GEORGE SABIN POPESCU
Voluntar

Anii de facultate sunt cei mai frumoși, dar trec foarte repede. Deși nu pare, timpul chiar este de partea noastră pe durata studenției. Faceți voluntariat!

DELIA IRINA VASILE
Voluntar

Cred în tăria exemplului, cred că stă în puterea generației noastre să aducă o schimbare în bine și consider că cea mai eficientă modalitate de învațare este cea bazată pe practică și experiență, motive pentru care am ales să devin voluntar LifeSIM și să contribui la aplicarea acestei metode în vederea pregătirii medicale a studenților. LifeSIM mi-a oferit oportunitatea de a ieși din zona de confort, de a evolua și mi-a oferit posibilitatea de a lucra nu numai în cadrul unei echipe, ci în cadrul unei familii.

DIANA JALBĂ
Voluntar

Hello și bun venit în frumoasa noastră familie! Mi-am dorit să devin voluntar LifeSim atât din curiozitate cât și din dorința de a-mi îmbogăți cunoștiințele și de a oferi mai departe aceste informații. Chit că vrei sa fii participant sau voluntar, noi te așteptăm cu brațele deschise!

ELENA VOICU
Voluntar

LifeSIM este locul unde vei descoperi o echipă de oameni energici, veseli și dornici să împărtășească din cunoștințele lor colegilor mediciniști. Te așteptam să îl descoperi!

IOANA IRINA COMAN
Voluntar

Empatică, ușor adaptabilă. Exercițiul este primul pas pentru a performa în orice domeniu; pacientul are o mai mare complianță dacă medicul este responsabil de la prima consultație. Prin urmare, un simulator te va ajuta foarte mult să capeți încredere în tine și să efectuezi corect manevrele medicale.

KARIM-DANIEL CHERRY
Voluntar

Exista multe bucurii in viata: o nota mare, un premiu castigat, o vacanta de vis…dar nimic nu se compara cu bucuria de a-i oferi unei persoane din cunostintele tale.

LAURA ȚUVICHI
Voluntar

Cateva cuvinte despre mine: sunt o fire curioasa, energica si imi place sa pun suflet in ceea ce ma pasioneaza.
Iar despre tine: daca iti place inovatia si desigur, echipa noastra, ce mai astepti?

LORENA ILIE
Voluntar

LifeSim e o oportunitate de a-mi dezvolta skills-urile personale și interpersonale, fiind o persoană dinamică și stimulată de noi provocări. Timpul investit aici îmi consolidează aptitudinile și construiește prietenii!

MARIA OROS
Voluntar

Sunt o persoana dornica de cunoastere. Tot ce este nou ma pasioneaza, iar la LifeSim am descoperit o echipa talentata si prietenoasa care sa ma invete lucruri noi.

MARIA PÂRGHIE
Voluntar

Mi-am dorit să devin voluntar încă din anul I de facultate, odată cu prima mea participare la un workshop LifeSIM. Căldura și devotamentul voluntarilor de atunci mi-au inspirat sentimentul unei familii frumoase, din care am ajuns să fac parte și eu.

MIHAI-CRISTIAN PERSU
Voluntar

Se spune ca există scurtături pentru a obține succes, dar nu și pentru a obține îndemânare… LifeSIM demonstrează însă contrariul, oferind pentru voluntari oportunitatea de a deprinde abilități vitale pentru un viitor medic și de a împărtăși mai departe, experiența acumulată, cu toți participanții prezenți la workshop-urile organizate

DANIELA MIHALCIA
Voluntar

LifeSim mi-a oferit ocazia să evoluez și să lucrez cu o echipa de profesionaliști. Daca vrei să-ți depășești limitele este important sa faci parte dintr-o astfel de echipa. LifeSim este un pas mare spre a deveni cea mai bună varianta a ta!

MIRUNA VLĂDICĂ
Voluntar

„Sunt o persoană pasionată de educația medicală, iar alături de cei mai tari colegi de echipă,
suntem nerăbdători să contribuim la dezvoltarea abilităților voastre clinice.”

NIKITA MĂRĂRIT
Voluntar

Primul meu workshop „Tehnici Clinice de Baza” a fost o experienta deosebita si consider ca este minunat faptul ca studentii pot beneficia de astfel de workshopuri de simulare medicala.

RADU FILIPESCU
Voluntar

Nu mai stiam ca exista pagina asta, dar daca ai ajuns aici esti ca mine: dornic sa afli in detaliu despre ce te pasioneaza. Join us, ca avem tehnologie mai buna la centru decat camera telefonului meu!

MIRUNA VLĂDICĂ
Voluntar

ȘTEFAN LUPAȘCU
Voluntar

Cu toții ne-am dorit să învățăm medicină într-un mediu non-formal și modern dotat, de la traineri cu spirit de echipă, care predau tehnicile clinice într-un mod fun. Exact asta vei găsi la LifeSIM!

RADU FILIPESCU
Voluntar