De-a lungul anilor, simularea medicala a evoluat de la imbunatatirea abilitatilor tehnice si clinice la dezvoltarea abilitatilor nontehnice precum: atentia distributiva, asumarea rapida a deciziilor si comunicarea eficienta intre membrii aceleiasi echipe si intre membrii din specialitati diferite.
Intr-un scenariu de simulare, cadrele medicale actioneaza intr-un mediu realist, folosind simulatoare de inalta fidelitate si echipament clinic real. Acestia vor actiona ca in viata reala, cu principalul avantaj ca nu vor pune in pericol viata unui pacient. In acest fel, cu feedback corespunzator si imediat, acestia pot sa reflecte asupra consecintelor actiunilor lor, individual sau ca echipa, si pot sa repete manevrele sau scenariul pana cand se simt pe deplin increzatori in abilitatile, deciziile si comportamentul lor.
Cateva studii importante au dovedit ca simularea poate fi un instrument eficient in dobandirea cunostintelor medicale, daca sunt indeplinite urmatoarele criterii:
– oferirea unui feedback profesionist imediat (de catre instructori sau de catre echipamentul de simulare);
– setarea unor obiective de invatare clare, relevante si realizabile;
– exersare asumata si sustinuta;
– indeplinirea cererilor curriculare;
– oferirea unui mediu sigur, controlat, centrat pe participant;
– oferirea oportunitatii de a invata reflexiv;
– punerea la dispozitie a unui echipament de simulare de inalta fidelitate, corespunzator nivelului de competenta al participantului.
Resurse stiintifice:
– Issenberg, McGaghie, Petrusa, Gordon and Scalese. Features and uses of high-fidelity medical simulations that lead to effective learning: a BEME systematic review. Medical Teacher, vol 27, 2005, p 10-28.
– Loyd GE, Lake CL, Greenberg RB. Practical Health Care Simulations. Philadelphia, PA. Elsevier-Mosby. 2004.
– Bond WF, Spillane L, for the CORD Core Competencies Simulation Group: The use of simulation for emergency medicine resident assessment. Acad Emerg Med 2002;9:1295-1299.
– Glassman PA, Luck J, O’Gara EM, Peabody JW. Using standardized patients to measure quality: evidence from the literature and a prospective study. Joint Commission Journal on Quality Improvement. 2000; 26:644-653.