Despre conceptul de simulare medicală

De-a lungul anilor, simularea medicală a evoluat de la îmbunătățirea abilităților tehnice și clinice la dezvoltarea abilităților nontehnice precum: atenția distributivă, asumarea rapidă a deciziilor și comunicarea eficientă între membrii aceleiași echipe și între membrii din specialități diferite.

Într-un scenariu de simulare, cadrele medicale acționează într-un mediu realist, folosind simulatoare de înaltă fidelitate și echipament clinic real. Aceștia vor actiona ca în viața reală, cu principalul avantaj că nu vor pune în pericol viața unui pacient. În acest fel, cu feedback corespunzător și imediat, aceștia pot să reflecte asupra consecintelor acțiunilor lor, individual sau ca echipă și pot să repete manevrele sau scenariul până când se simt pe deplin încrezători în abilitățile, deciziile și comportamentul lor.

Câteva studii importante* au dovedit că simularea poate fi un instrument eficient în dobândirea cunoștintelor medicale, dacă sunt îndeplinite următoarele criterii:

  • oferirea unui feedback profesionist imediat (de către instructori sau de către echipamentul de simulare)
  • setarea unor obiective de învățare clare, relevante și realizabile
  • exersare asumată și sustinută
  • îndeplinirea cererilor curriculare
  • oferirea unui mediu sigur, controlat, centrat pe participant
  • oferirea oportunității de a învăța reflexiv
  • punerea la dispoziție a unui echipament de simulare de înaltă fidelitate, corespunzător nivelului de competență al participantului

Sursa: Features and uses of high-fidelity medical simulations that lead to effective learning: a BEME systematic review.   Issenberg, McGaghie, Petrusa, Gordon and Scalese. Medical Teacher, vol 27, 2005, p 10-28.

Cum a apărut simularea medicală?

Simularea, așa cum o cunoaștem astăzi, își are originile în simulatoarele implementate pentru prima oară în industria aviatică, de la începutul secolului 20. Primul simulator, inventat de Léon-Marie-Joseph-Clement Levavasseur, un artist și inventator francez cunoscut pentru inventarea a numeroase motoare de aviație, oferea piloților posibilitatea de a învăța să zboare prin simularea la sol. Acest simulator era alcătuit dintr-un butoi suspendat pe scripeți, iar formatorii trimiteau răspunsuri la comenzile efectuate de piloții cursanți cu ajutorul unor tije de ghidare.

Însă de abia la apariția simulatorul Link, dezvoltat de Edwin Link în 1929, piloții au reușit să experimenteze în mod realist mișcarea de bază a unui zbor și funcționarea avionului în condiții meteorologice nefavorabile. Acest dispozitiv inovator a trecut neobservat până în 1934, când, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, transporturile poștale au suferit accidente, forțându-l pe președintele Roosevelt să contracteze Forțele Aeriene ale SUA pentru livrarea corespondenței. Ca urmare a experiențelor inadecvate de zbor în condiții meteorologice nefavorabile, aceeași aviatori „experți” au suferit accidente devastatoare. Ulterior, Forțele Aeriene ale SUA au angajat formatori și imediat dispozitivul a devenit parte obligatorie în formarea piloților în multe țări, inclusiv Japonia, în timpul începutului celui de-al doilea Război Mondial.

In 1930, simularea zborurilor a devenit obligatorie în formarea piloților militari, comerciali și amatori. Acest proces creează un mediu controlat, care pune în aplicare toate variabilele necesare pentru a putea certifica piloții ca experți de zbor. Expunerea repetată la situații cu posibilitate scăzută de incidență, într-un mediu care nu pune în pericol viața pilotului, îl pregătește pe acesta pentru zborul real. Aceste caracteristici au clasat simularea aviației ca fiind un adevărat succes în formarea viitorilor piloți. 

Eficiența simulării este acum recunoscută în multe domenii și este o parte foarte importantă în educația medicală. Fiecare specialitate din medicină a lucrat la modelarea și optimizarea utilizării simulării în așa fel încât acum aceasta poate fi abordată în situații comune medicale, precum și în diverse specialități medicale.

 

 

Sursa: http://journals.lww.com/neurosurgery/Fulltext/2013/10001/History_of_Simulation_in_Medicine___From_Resusci.5.aspx